vineri, 13 octombrie 2017

100 de ani de la fondarea Congregației pentru Bisericile Orientale și a Institutului Pontifical Oriental



Joi, 12 octombrie 2017, cu începere de la ora locală 10.30, la Roma, la bazilica papală Santa Maria Maggiore (Sfânta Maria cea Mare), Papa Francisc,a prezidat Sfânta liturghie cu prilejul aniversării a 100 de ani de la fondarea Congregației pentru Bisericile Orientale și a Institutului Pontifical Oriental, pontiful a amintit contextul în care papa Benedict al XV-a a fondat cele două instituții.La acest sublim și înălțător eveniment din viața Bisericii,comunitatea noastră greco-catolică din localitatea Ungheni-Mureș a avut un reprezentant în persoana studentului teolog Vlad Antonio Mureșan.Sfântul Părinte Papa Francisc a subliniat rolul pe care Biserica Greco-catolică martiră din România la avut în lupta împotriva bestiei roșii comuniste.


sâmbătă, 30 septembrie 2017

100 de ani de la apariţia Sfintei Fecioare la Fatima

”Să ne abandonăm ca şi copiii în braţele Maicii Cereşti”
  Sf.Padre Pio

Anul acesta are loc PRIMUL CENTENAR DE LA APARȚIILE DE LA Fatima, care – așa cum știm toți – conțin un secret.

Dar nu este vorba – după cum își imaginează mulți – despre știri întunecate și cutremurătoare despre viitorul Bisericii și al lumii, ci despre misterul pe care Dumnezeu l-a ascuns în istoria noastră și care poate fi citit și înțeles doar de inimile îndrăgostite de Dumnezeu.
Într-adevăr, este vorba despre legătura care trebuie să se stabilească între Preasfânta Inimă a lui Isus, Inima neprihănită a Mariei și inima fiecărui credincios, astfel încât în istorie să se poată realiza această rugăciune liturgică: «Acum s-a împlinit planul lui Dumnezeu: a face din Cristos inima lumii!»[1]
Această “descoperire a inimii” a străbătut în întregime al doilea mileniu.
Este vorba despre secole în care Biserica a fost aproape în continuu persecutată: câteodată a fost vorba despre o “persecuție sângeroasă” care a dus la milioane de martiri (se crede că au fost în jur de 45 de milioane doar în secolul al XX-lea), iar adesea a fost vorba despre o persecuție «mascată de cultură, modernism și progres»[2].
Alteori Biserica a fost cea care s-a sfâșiat grav din interior.
Dar acum nu ne interesează să parcurgem din nou istoria acestor agresiuni (ușor de documentat până în zilele noastre), ci ne fascinează să observăm o altă evidență istorică: în întregul mileniu care tocmai s-a încheiat – prin toate problemele și toate înfrângerile aparente ale Bisericii – rezistența victorioasă a «sufletului mistic creștin» s-a manifestat mai ales prin nașterea și dezvoltarea progresivă a unei devoțiuni populare din ce în ce mai intense și universale: cea legată de Preasfintele Inimi ale lui Isus și a Mariei.
La Fatima, această devoțiune a avut o caracteristică de urgență, într-atât încât unii s-au gândit, nu fără să exagereze, că Cerul a dorit să anunțe o fază terminală a istoriei.
Exagerările unora nu trebuie să ne împiedice să observăm împlinirea unui plan frumos care s-a dezvăluit sub ochii noștri.
 
Să pornim așadar de la secolul aparițiilor de la Fatima, trăit aproape în întregime de Lucia (1907-2004), pentru a ne întoarce apoi spre secolele de la începutul mileniului.
Toți cunosc istoria aparițiilor din 1917, dar nu trebuie să uităm că acestea au o rădăcină prețioasă încă din 1913, atunci când Lucia (foarte bine pregătită) a primit permisiunea excepțională de a primi Prima Împărtășanie la vârsta de 6 ani.
Cu o zi înainte a avut norocul de a se putea spovedi la un preot sfânt, care i-a spus: «Fiica mea, sufletul tău este templul Spiritului Sfânt. Păstrează-l mereu curat, pentru ca El să poată să continue în tine acțiunea Sa dumnezeiască».
Lucia povestește: «Când am auzit aceste cuvinte, m-am simțit pătrunsă de respect față de sufletul meu și l-am întrebat pe bunul preot ce trebuia să fac. Mi-a spus: „Îngenunchează la picioarele Fecioarei și cere-i cu multă încredere să aibă grijă de inima ta, s-o pregătească să-l primească mâine cu demnitate pe Fiul Său iubit și să-l păstreze doar pentru El”. Eu eram obișnuită să mă rog în fața statuii Fecioarei Rozariului; de aceea, m-am dus acolo și i-am cerut cu toată însuflețirea de care eram capabilă să păstreze inima mea sărmană doar pentru Dumnezeu. Pe când repetam de mai multe ori această umilă rugăciune, mi s-a părut că Ea a zâmbit și, cu o privire și un gest de bunătate, mi-a spus da. M-am umplut de atâta bucurie, încât cu greu mai reușeam să rostesc un cuvânt»[3].
A doua zi era chiar sărbătoarea Preasfintei Inimi: imediat ce a primit Împărtășania, Lucia și-a continuat dialogul direct cu Isus.
«L-am rugat astfel: „Doamne, fă-mă sfântă, păstrează-mi inima mereu curată, doar pentru Tine”. În acel moment mi s-a părut că bunul nostru Dumnezeu mi-a spus, în adâncul inimii, aceste cuvinte clare: „Harul pe care ți-l dau astăzi va rămâne viu în sufletul tău și va aduce roade de viață veșnică”. Mă simțeam transformată în Dumnezeu»[4].
După cum observăm, dialogul dintre inima copilei, a Fecioarei și a lui Isus începuse deja. Și era în joc mântuirea lumii!
Au urmat apoi, în 1915, câteva apariții ale unui înger, Luciei și celor doi verișori ai săi mai mici, cu invitația de a repeta de multe ori această rugăciune simplă și profundă: „Dumnezeul meu, cred, Te ador, nădăjduiesc în Tine și Te iubesc. Îți cer iertare pentru toți aceia care nu cred, nu Te adoră, nu nădăjduiesc și nu Te iubesc”.
Rugăciunea a fost mereu urmată de asigurarea cerească:
– “Inimile lui Isus și a Mariei sunt atente la glasul rugăciunii voastre”.
– “Sfintele Inimi ale lui Isus și Mariei au pentru voi planuri de milostivire”[5].
În 1917 va apare Sfânta Fecioară (de 6 ori, pe 13 a fiecărei luni, din mai până în octombrie) și va oferi în mod repetat meditația sfântă a Inimii sale neprihănite:
– «Isus dorește să se folosească de tine (Lucia) pentru a mă face cunoscută și iubită. El dorește să stabilească în lume devoțiunea la Inima mea Neprihănită. Celui care va practica această devoțiune, eu îi promit mântuirea, aceste suflete vor fi privilegiate de Dumnezeu, asemenea florilor puse de Mine pentru a împodobi tronul său… Nu te descuraja! Nu te voi părăsi niciodată. Inim mea Neprihănită va fi refugiul tău și calea care te va conduce până la Dumnezeu»[6].
În decembrie 1925, într-o nouă apariție la Pontevedra, Fecioara îi va explica Luciei (după moartea prematură a verișorilor săi) sensul acestor expresii, încredințându-i-le ca pe un „mic secret”, a cărui explicație este redată într-un nou detaliu: Inima Mariei îi apare înconjurată de o coroană de spini.
Iar Pruncul Isus, pe care Fecioara îl poartă în brațe, îi spune vizionarei: «Ai milă de Inima acoperită de spini a Preasfintei tale Mame, pe care oamenii nerecunoscători o străpung în fiecare clipă, fără ca nimeni să facă vreun act de reparație pentru a-i scoate spinii»[7].
Vor urma cereri – către Papa și Episcopi – de a consacra lumea (și în special Rusia) Inimii Neprihănite a Mariei.
Pentru a confirma, putem să ascultăm încă o dată glasul micuței Iacinta, pe patul de moarte (când aproape împlinise 10 ani), care îi recomandă Luciei:
«Peste puțin mă voi duce în cer. Tu vei rămâne aici, jos, pentru a spune că Dumnezeu vrea să stabilească în lume devoțiunea la Inima Neprihănită a Mariei. Atunci când va veni momentul s-o spui, să nu te ascunzi. Să le spui tuturor că Dumnezeu dă haruri prin intermediul Inimii Neprihănite a Mariei. Să i le ceară, pentru că Inima lui Isus vrea ca alături de ea să fie cinstită Inima Neprihănită a Mariei. Să cerem pacea Inimii Neprihănite a Mariei, pentru că Dumnezeu i-a încredințat-o ei. Dacă aș putea să pun în inima tuturor focul care mă arde aici, în piept și care mă face să iubesc atât de mult Inima lui Isus și Inima Mariei[8].
[1]              Liturgia orelor, Luni din a doua săptămână, Vespere, antifona 3 (ediţia italină).
[2]              Cfr. Papa Francisc, Predica de pe 12 aprilie 2016.
[3]              Sora Lucia, Lucia racconta Fatima: Memorie, lettere e documenti di Suor Lucia, Queriniana, Brescia 1977, p. 42.
[4]              Ivi, p. 43.
[5]              Ivi, pp. 47-48.
[6]              Ivi, pp. 120-121.
[7]              Ivi, pag. 141.
[8]              Lucia racconta Fatima, cit., pag. 86.



Sursa:carmelitanisnagov.ro



marți, 15 august 2017

”Maria este scara păcătoşilor, încrederea mea cea mai mare, raţiunea speranţei mele” Sf. Bernard

Sărbătoarea de azi și cadrul vieții noastre de credință ne confirmă adevărul că în fața lui Dumnezeu contează cele mici, cele disprețuite de lumea exterioară, cele fără putere. Maica Domnului a cărei Adormire binecuvântată sărbătorim este imaginea desăvârșită a nimicului omenesc folosit prin ascultare de lucrarea harului desăvârșit. Preasfânta Fecioară propune astfel fiecărui om de credinţă calea adevăratei familiarităţi cu Cristos: „mama mea şi fraţii mei, spune Domnul, sunt cei care ascultă cuvântul şi-l păzesc” (Lc. 11, 28). Fără rugăciune nu este cu putinţă a afla măsura vieţii cu Isus şi continua mărturia a binelui în lume – apartenenţa şi familiaritatea cu Dumnezeu. Dumnezeu Însuși ne cere acel puțin pe care numai noi i-l putem oferi, membre ale aceluiași trup: la bucurie, dar și la necaz. Restul e har, iar viața o va confirma chiar dacă pentru unii poate va fi mult prea târziu.
Măsura Domnului sunt așadar lucrurile cele mici: „Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți, pe cei bogați i-a scos afară deșerți”(Lc. 1, 53). Din cele mici ne aflăm mântuirea, dar ne și putem expune pierzării. Copilăria interioară a Maicii Sfinte nu ne face să fim naivi față de voia Cerului, ci ne îndeamnă la acea încredințare care ni-l aduce pe Dumnezeul cel adevărat în viață nu pe cel pe care l-am forjat noi după metehnele sau interesele noastre. Nu e simplu să acceptăm un Prunc neputincios înfășurat în iesle, un Dumnezeu care să poată fi batjocorit, maltratat, pus pe cruce și omorât fără ezitare tocmai de cei care primesc astfel invitația de a intra pe ușa mântuirii. Nu e simplu să credem acestui fel al Tatălui de a veni la inima noastră fiindcă ne scandalizează prin forța slăbiciunii și a lucrurilor aparent fără însemnătate pe care nu numai Sfânta Fecioară, dar și Isus însuși le-a ales în mod voit.
Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul său pentru noi” – ne spune adesea Scriptura. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât i-a mai dat omenirii și o Maică astfel ca în Crucea vieții să ne simțim cu adevărat înrădăcinați în Cristos. De aceea Preacurata ne spune și azi că împărtășirea cu Domnul nu e făcută din calcule, ci din dragoste. Numai dragostea întăreşte mărturia unui crez. Această dragoste oferă forţă chiar şi celui prigonit să ierte toate pentru Înviere.
Maica Domnului a ştiut să depăşească prin har contradicția dintre acțiune, rugăciune și  atenția pentru harul prezentului. Acest conflict este ilustrat nu numai în exemplul celor două surori ale lui Lazăr din Evanghelia de azi, dar şi în viaţa fiecăruia dintre noi. Încredințând lui Dumnezeu fiinţa şi viaţa sa, Maica Domnului a fost cuprinsă de har, putând astfel să facă din voinţa cerului lumina ei pentru viaţă. Elogiul pe care Isus îl primeşte de la femeia din popor, impresionată ca şi ceilalţi prezenţi, o aduce în lumină pe Născătoarea de Dumnezeu, dar nu într-o variantă umană, mondenă, ci profundă, teologică fiindcă fericirea Maicii Sfinte e compusă din primirea Cuvântului dumnezeiesc, păzirea lui şi a împlinirii sale. Așa cum ar trebui să fie pentru noi dacă am ține la statutul de creștini adevărați și, nu în ultimul rând, la poziția de membri ai Bisericii Greco-Catolice.
Am constatat împreună că Maria propune fiecărui om de credinţă calea familiarităţii cu Cristos: „mama mea şi fraţii mei, spune Domnul, sunt cei care ascultă cuvântul şi-l păzesc (Lc. 11, 28)”. Pentru creştini la rândul lor, fără  rugăciunea statornică nu e cu putinţă a afla măsura vieţii şi a continua mărturia binelui în lume – adică apartenenţa şi familiaritatea cu Dumnezeu. Adică măsura lucrurilor mici, neînsemnate dar care compun fără greș planul ceresc, iată, în smerenie!

joi, 29 iunie 2017

Sfinții Petru și Pavel

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel:

petrupavelSfântul Luca împarte cartea „Faptele Apostolilor” în funcţie de personalităţile şi de contribuţia marilor apostoli Petru şi Pavel, cei doi stâlpi ai Bisericii creştine, care au propovăduit, prin lucrarea lor misionară, învăţătura lui Cristos în lume.
Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea şi în Antiohia, unde membrii bisericii s-au numit pentru prima dată creştini, iar apoi în Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mică şi Bitinia. Conform tradiţiei, Petru a ajuns la Roma, unde a format biserica de acolo. Sfântul Apostol Petru a sfârşit muceniceşte în capitala Imperiului Roman, fiind răstignit cu capul în jos în timpul împăratului Nero, la 29 iunie, anul 67. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru se află astăzi Bazilica San Pietro din Vatican.
Sfântul Apostol Pavel, spre deosebire de Petru care s-a numărat printre cei care au petrecut alături de Mântuitor, s-a adăugat cetei apostolilor după Înălţarea Domnului la cer şi Pogorârea Spiritului Sfânt. Pe drumul Damascului, el a fost chemat la noua slujire a lui Cristos.

După Sfintele Evanghelii, Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona şi frate mai mare al lui Andrei, cel dintâi chemat de Domnul la lucrarea apostoliei. El s-a numit Simon până când Mântuitorul i-a schimbat acest nume în Chefa sau Petru și dându-i cheile Împărăției Sale,punându-l urmaș al Său la conducerea Bisericii Creștine,lucru pe care ereticii ortodocși nu-l recunoscnici în ziua de astăzi.

Sfântul Apostol Pavel, supranumit „apostolul neamurilor” pentru că a predicat Evanghelia mai ales păgânilor, s-a născut într-o familie de iudei bogaţi în Tarsul Ciliciei, primind o educaţie strălucită în şcoala rabinului Gamaliel. La început, Saul, căci aşa fusese numit la naştere, a fost un adept înfocat al legii mozaice şi un duşman de moarte al creştinilor.

duminică, 23 aprilie 2017

Sfântul Gheorghe

Icoana sfântului Gheorghe ne vorbeşte în mod sugestiv despre viaţa şi activitatea lui
Astăzi întreaga creştinătate îl sărbătoreşte pe sfântul mare mucenic Gheorghe (275-303), care s-a născut într-o familie creştină din Capadocia, "ţara cailor frumoşi", şi care a trăit şi a fost martirizat în timpul domniei împăratului Diocleţian (244-311).
Capadocia este o regiune nu departe de poalele Munţilor Taurus şi a fost în vechime patria renumitului imperiu Hitit; dar mai apoi a fost cucerită rând pe rând de perşi, greci şi romani, iar astăzi se află în regiunea Anatolia, din Turcia. Istoricul evreu Iosif Flavius (37-100) ne spune că locuitorii Capadociei descindeau din Meşec, unul din fiii lui Iafet, fiul lui Noe (cf. Gen 10,2; 1Cr 1,4-5), şi era un popor foarte crud şi idolatru (cf. Ps 120,5; Ez 27,13); dar despre care Cartea Faptele apostolilor ne spune că oamenii din Capadocia au fost printre primii care au primit credinţa creştină, chiar în ziua de Rusalii (cf. Fap 2,9); iar Cartea Vieţile Sfinţilor ne spune că a ajuns un popor atât de bun, că a dat Bisericii mai mulţi sfinţi.
Între sfinţii daţi Bisericii de fostul popor crud şi idolatru al Capadociei, dar transformat de puterea tainică a lui Cristos şi a Duhului Sfânt, amintim în primul rând pe sfântul mare mucenic Gheorghe; apoi pe sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Grigorie de Nyssa; apoi pe: sfânta Irina, cea mult jertfitoare; pe sfânta Macrina, bunica sfântului Vasile cel Mare; pe sfântul Meletie; pe sfântul Sava.
Toate acestea să ne spună să ne amintească şi nouă, celor de astăzi, că chiar dacă acum suntem păcătoşi şi răi, că chiar dacă ne tragem din strămoşi răi, prin Cristos şi Duhul Sfânt, putem deveni buni şi sfinţi, căci: "Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin omul, pe care l-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că l-a înviat din morţi" (Fap 17,30-31).
Astăzi mi-am propus să redau viaţa şi activitatea sfântului Gheorghe, privind la icoana lui, căci icoana sfântului Gheorghe ne aminteşte mereu de cele duhovniceşti, şi la cele la care suntem chemaţi să fim şi să devenim.
Sfântul Gheorghe a fost un căpitan din armata romană, ce s-a împotrivit unui edict dat de împăratul păgân Diocleţian, care ordona prigonirea şi exterminarea creştinilor din Imperiul Roman.. Aşa cum se vede din icoana care îl reprezintă, sfântul Gheorghe s-a luptat cu diavolul, simbolizat de balaur, şi a salvat sfânta Biserică, simbolizată de prinţesa căreia îi salvează viaţa din ghearele lui.
În icoană, sfântul Gheorghe, fiind din Capadocia, "ţara cailor frumoşi", este prezentat călărind pe un cal alb, simbolul harului şi al tăriei creştine. Aplicând la noi chipul din icoana al sfântului Gheorghe, trebuie să spunem că şi noi suntem chemaţi, cu ajutorul harului şi al puterii lui Dumnezeu, să înfruntăm şi să luptăm contra balaurului demonic, care caută să ne distrugă viaţa şi să ne fure mântuirea adusă nouă de patimile, moartea şi învierea lui Cristos.
Apoi trebuie să ştim că răul nu există numai în balaurul cel mare, înfăţişat în icoana sfântului Gheorghe, în şarpele cel vechi, în diavolul şi satana, şi în acela care înşeală întreaga lume (cf. Ap 12,9); nu există numai în oamenii cei răi; răul există şi în noi înşine, adică în inima şi trupul nostru, în sufletul şi existenţa noastră; de aceea, astăzi, prin sărbătoarea sfântului Gheorghe, suntem chemaţi şi îndemnaţi să ne ridicăm şi să luptăm contra lui. Căci iată ce ne spune Isus Cristos, Mântuitorul nostru: "Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele" (Mt 15,19). Aceştia sunt balaurii cu care trebuie să luptăm şi pe care să-i ucidem în fiecare zi.În icoană, sfântul Gheorghe este prezentat echipat cu arme pentru a învinge balaurul cel mare, şarpele de la început; el poartă în mână o suliţă, pe al cărei vârf era gravată o cruce. Asta vrea să ne spună că şi noi trebuie să fim echipaţi cu "armele dreptăţii" şi cu "armura lui Dumnezeu". Dar mai vrea să ne spună că, aşa cum sfântul Gheorghe n-a învins balaurul cu de la sine putere, ci cu puterea crucii lui Cristos, tot astfel nici noi nu vom învinge balaurii care ne atacă în orice clipă, cu de la noi putere, ci numai cu forţa venită de la crucea lui Cristos.

miercuri, 19 aprilie 2017

”Cel care vrea să înveţe adevărata umilinţă să mediteze la pătimirea lui Isus” Sf. Faustina

Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, Facator al cerului si al pamantului, Mantuitorul lumii, iata, noi, nevrednicii si pacatosii, cu umilinta plecam genunchii inimilor noastre inaintea maririi  Tale si multumire Iti aducem, Imparate al tuturor si Doamne. Ca bine ai voit ca un om a purta toate ostenelile, nevoile, ispitele si chinurile, ca sa fii noua pilda intru toate. Tu ai purtat toate intristarile si necazurile fiind noua ajutor, impreuna-patimitor si Mantuitor. stim, intru-tot-Indurate Stapane, ca pentru mantuirea noastra Crucea si Patimile ai rabdat, ca pe noi sa ne rascumperi din robia cea cumplita a vrasmasului.
Ce dar vom aduce Tie, Iubitorule de oameni, pentru toate cate ai patimit pentru noi, pacatosii? sufletele si trupurile si toate cele bune de la Tine sunt si noi ai Tai suntem. Numai la indurarea Ta cea nemasurata sperăm, Bune si Îndurate Doamne, laudam indelungata Ta rabdare, marim îndurarea Ta cea multă, închînandu-ne Preacuratelor Patimi si cu toata dragostea sarutam mainile Tale, strigand: Îndurăte spre noi, robii Tai, si fa sa nu fie fara de roade intru noi Crucea Ta cea Sfanta si ca, impartasindu-ne aici cu credinta Patimilor Tale, sa ne invrednicim a vedea si in ceruri mărirea Imparatiei Tale, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

Christus Vincit-foto-





duminică, 16 aprilie 2017

Christus Vincit

Cristos a Înviat!
E o formulă cu care se salută creștinii, în majoritatea țărilor de tradiție creștină. Răspunsul este «Adevărat a înviat!». Acest salut, numit și salutul pascal, este de obicei folosit după sărbătoarea Paștilor până la sărbatoarea Înălțării Domnului.
Uneori, cu ocazia unor evenimente publice, «Cristos a înviat!» se rostește în mai multe limbi, ca un simbol al unității creștinilor din toate popoarele.
       Fie ca Lumina Divina a Sfintelor Paști să vă aducă tot ceea ce poate fi mai bun pe lume.
                  Bunul Isus prin jertfa lui să vă fie alături toată viața! Cristos a Înviat!
                                    Parohia Greco-Catolică ”Sfânta Treime”Ungheni

duminică, 9 aprilie 2017

Saptamâna Mare

http://www.crestinortodox.ro/images/688/68759_saptmare.jpg?&w=180

Saptamana Mare, ultima saptamana a Postul Mare, numita si Saptamana Patimilor,  are menirea de a pregati credinciosii pentru Inviere.Pentru a simti bucuria pascală trebuie sa ne pregatim in aceasta saptamana atat sufletul,  cat si trupul, inasprind postul pe cat ne sta in putinta macar in aceste ultime zile, care sunt si cele mai importante din Post. Dupa cum spune Sfîntul Ioan Gură de Aur, bucuria lui Dumnezeu se revarsa si peste cel care a venit abia in ceasul al unsprezecelea ca si peste cel care a venit inca din ceasul intai la Cristos.
Program:
Luni        10.IV.2017 Paraclisul Maicii Domnului ora 17.30(cântat)
Marți       11.IV.2017 Sfântul Rozar de durere       ora 17.30(cântat)
Miercuri  12.IV.2017 Calea Sfintei Cruci              ora 17.30(cântată)
Joi           13.IV.2017 Slujba celor 12 Denii           ora 18.30
Vineri      14.IV.2017 Prohodul Domnului             ora 19.30
Sâmbătă  15.IV.2017 Sfânta Liturghie                   ora 09.00
                                   Sfințirea Paștilor                  ora 10.30
                                   Utrenia Învierii                    ora 23.45
Duminică 16.IV.2017 Sfânta Liturghie Pascală     ora 10.00

sâmbătă, 25 martie 2017

Buna Vestire

Image result for buna vestireBuna Vestire este sărbătorită de Biserica nostră Greco-Catolică la data 25 martie.Buna Vestire este prima sarbatoare confirmata in documente, dintre sarba­torile Maicii Domnului. Data acestei sarbatori a variat la inceput. Astfel, unii o sarbato­reau in ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar in unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia si Milano, Buna Vestire s-a sarbatorit pe 18 decembrie. Parintele profesor Tertulian Langa sustine ca sarbatoarea a fost introdusa la Roma de papa Leon al II lea (681-683). La inceput aceasta era doar locala si cu denumirea de sarbatoare a asteptarii Nasterii Dom­nului. Va­riatia datei de serbare a existat in Apus pana in sec. XI, cand data de 25 martie s-a generalizat in toata lumea catolica. Numai la armeni Buna Vestire se praznuieste pe 7 aprilie, in raport cu data veche a sarbatorii Nasterii Domnului (6 ianuarie).In Rasarit insa, data de 25 martie s-a generalizat probabil indata ce Nasterea Domnului a inceput sa fie sarbatorita peste tot pe 25 decembrie, adica inca din prima jumatate a sec. al V lea.Buna Vestire este sarbatorita in fiecare an in perioada Postului Mare, fiind una dintre sarbatorile pentru care Biserica acorda dezlegare la peste, indiferent in ce zi ar cadea aceasta.Nicolae Cabasila observa ca daca la crearea primului Adam, Tatal se sfatuieste cu Fiul si cu Sfantul Spirit,  venirea la existenta a Fiului lui Dumnezeu ca om are loc dupa obtinerea consimtamantului cu totul liber al Sfintei Fecioare. Cea care-L naste nu e folosita ca mijloc al venirii lui Lui la existenta ca Om, fara voia ei. Nicolae Cabasila ne marturiseste ca "Dumnezeu nici nu a instiintat de mai inainte pe Adam, nici nu l-a induplecat sa-si dea coasta, din care avea sa se zideasca Eva, ci lipsindu-l de simtire, i-a rapit madularul. Dar procedand la zidirea noului Adam, a instiintat-o mai inainte pe Fecioara si a asteptat credinta si invoirea ei.

miercuri, 22 martie 2017

Marşul pentru viaţă, a VI-a ediţie la Târgu-Mures

„Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine" este tema Marşului pentru Viaţă care va avea loc în acest an pe 25 martie 2017 şi care are cea mai mare amploare de până acum. Marşul pentru Viaţă este cea mai mare mişcare pro-viaţă din lume la care sunt invitaţi să ia parte toţi cei care preţuiesc viaţa, care dau valoare demnităţii umane şi care se simt responsabili să apere fiinţa umană indiferent de statutul acesteia.
Organizatori din 285 de oraşe din România şi Republica Moldova s-au alăturat mişcării din acest an ce are drept scop apărarea vieţii încă din momentul concepţiei.
Luna martie este Luna pentru Viaţă în care se organizează, la nivel naţional, o serie de evenimente care oferă posibilitatea dezbaterii necesităţii, posibilităţii şi eficienţei sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină. De asemenea, 6 oraşe desfăşoară Campania „40 de zile pentru viaţă". Între 1 martie şi 9 aprilie în Baia Mare, Cluj-Napoca, Săud (Bihor), Timişoara, Iaşi şi Bucureşti creştinii de toate confesiunile s-au unit în post, rugăciune şi veghe paşnică pentru încetarea avorturilor.
La nivel naţional, aceste manifestări nu au un organizator unic, ci în fiecare oraş sau localitate există organizatori locali independenţi, care reprezintă diferite organizaţii şi instituţii pro-viaţă locale.
Dinamica organizării Marşului pentru viaţă în ultimii trei ani a fost următoarea:
2014: 40 de oraşe din România;
2015: 77 de oraşe (75 din România, 2 din Republica Moldova);
2016: 130 de oraşe (110 din România, 20 din Republica Moldova).
Începând cu 1 martie a.c., pe siteul www.marsulpentruviata.ro  sunt accesibile informaţiile de la organizatorii locali.
Programul manifestării din data de 25 martie de la Tg.-Mureş:
ora 10,00 Sf. Liturghie pentru copilaşii nenăscuţi celebrată la Biserica greco-catolică „Bunavestire" de pe strada Bernády György nr. 8.
ora 12,00 alocuţiuni rostite de organizatori şi invitaţi în Piaţa Teatrului, urmat de un marş al tăcerii prin centrul oraşului.

joi, 9 martie 2017

Semnificatia postului

https://media1.britannica.com/eb-media/08/6308-004-ED1E2F44.jpgMulti dintre semenii nostri considera randuielile bisericesti, intre care se numara si postul, niste prescriptii care nu se refera in mod necesar si la propria lor persoana, crezandu-le uneori fara sens sau imposibil de respectat din cauza exigentei lor. Dar aceasta atitudine nu este decat efectul lipsei sau putinatatii credintei si este sustinuta de necunoasterea rostului pe care il au randuielile stabilite de Parintii Bisericii pentru viata omului.
Trebuie stiut ca toate legile bisericesti se stabilesc spre folosul credinciosilor si in spatele acestor legi se gaseste nevoia fiecarui om de a trai cat mai aproape de Dumnezeu si de a scapa de toate rautatile ce stau in calea comuniunii omului cu Dumnezeu.
Vazand ca una dintre poruncile bisericesti ne indeamna sa tinem toate posturile de peste an, ar trebui sa ne punem mai multe intrebari: Ce este postul?, De ce este el recomandat de Biserica?, Oare este folositor omului sa posteasca?, Cum se comporta un om care posteste? Vom incerca sa raspundem in continuare la aceste intrebari.
Pentru crestini, postul este o porunca, dar nu o porunca absurda prin care Dumnezeu voieste sa-si arate puterea de stapan, ci o porunca izvorata din iubirea de oameni a Creatorului, Care stie cele mai pune mijloace pentru curatirea si sfintirea oamenilor.Postul mai poate fi vazut si ca un exercitiu al vointei. Cel care reuseste sa renunte la un anumit fel de mancare, va castiga astfel puterea de a renunta la orice fel de indemn sau pofta ce aprinde in el pacatul.Exista in Sfanta Scriptura numeroase exemple de oameni care prin post s-au umplut de puterea lui Dumnezeu si au tinut piept puterii vrajasului. Moise a postit inaite de a primi Legea de la Dumnezeu, Ilie prin post l-a invins pe regele Ahab, Ioan Botezatorul era recunoscut prin postire si sfintenia vietii si chiar Domnul nostru Iisus Hristos, inainte de a iesi in lume sa vesteasca Evanghelia Sa a mers in pustiu si a postit 40 de zile si 4o de nopti, apoi a inceput sa vesteasca, plin de har si de putere, sosirea Imparatiei lui Dumnezeu. Tot El ne indeamna sa postim si sa ne rugam, aratand ca postul unit cu rugaciunea este singurul remediu impotriva diavolului: „Acest neam de diavoli nu iese decat cu rugaciune si cu post.” (Evanghelia dupa Matei, cap. 17, verset 21).Despre folosul postului vorbeste in cuvinte frumoase Sfantul Vasile cel Mare: „Postul pazeste pruncii, face curat pe tanar, umple de vrednicie pe batran, caci parul alb, impodobit cu postul, este mai vrednic de respect. Postul este pentru femei podoaba cea mai potrivita, este frau pentru oamenii in floarea varstei, ocrotitorul casniciei, pazitorul fecioriei. Acestea sunt binefacerile pe care le aduce postul in fiecare casa.Dar pentru ca postul sa fie vrednic de lauda, nu-i de ajuns sa ne infranam numai de la mancaruri; trebuie sa postim post primit si bineplacut lui Dumnezeu. Iar postul adevarat este insrainarea de pacat, infranarea limbii, oprirea maniei, indepartarea de pofte, de barfeli, de minciuna, de juramant stramb. Lipsa acestora este post adevarat. In ele sta postul cel bun.”

vineri, 6 ianuarie 2017

Epifania Domnului

Este sărbătoarea care dezvăluie Sfânta Treime lumii, prin Botezul Domnului.
În această zi se prăznuiește botezarea DomnuluiIsus Cristos de către Sfântul Ioan Botezătorul în râul Iordan și începutul propovăduirii timpurii a lui Hristos. Praznicul Epifaniei marchează sfârșitul sărbătoririi Crăciunului, care începe de la 25 decembrie și se încheie pe 6 ianuarie. În cadrul slujbei acestei sărbători, în această zi se face slujba de sfințire Mare a Apei( Agheazma) care este folosită de preoți pentru a binecuvânta casele credincioșilor. 
Sărbătoarea se numește a Teofaniei deoarece la botezul lui Cristos Sfânta Treime a apărut lumii pentru prima data - glasul Tatălui se face auzit din ceruri,Fiul este întrupat și stă în râul Iordan, iar Sfântul Spirit se pogoară asupra Lui în chip de porumbel.
În Iordan botezându-Te Tu, Doamne,
închinarea Treimii s-a arătat;
că glasul Părintelui a mărturisit Ție,
Fiu iubit pe Tine numindu-Te,
și Spiritul în chip de porumbel a adeverit
întărirea cuvântului.
Cel ce Te-ai arătat, Cristoase Dumnezeule,
și lumea ai luminat, mărire Ție!

sâmbătă, 31 decembrie 2016

La Mulți Ani !

Image result for 2017 jesus imagesVechiul an… scris cu amintiri, presarat cu lacrimi, marcat cu truda, parafat cu vise, semnat cu decizii, indosariat cu speranta, capsat cu obijnuinta… Un nou an… Pagini albe, fapte nescrise, noi oportunitati, noi prieteni, taram necunoscut, file neexplorate, colturi drepte, sanse, oferte… Priveste inainte, ofera zambet, scrie curat in prefata, i-al pe Isus ca indrumator si ajutorm iubire si pace… La sfarsit sa inchizi cartea fericit, cu un final victorios. Un an binecuvantat cu Isus!

marți, 13 decembrie 2016

Sfântul Nicolae

Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul IV, în provincia Lichia, orașul Patara (Turcia). Părinţii au fost oameni înstăriţi, dar şi foarte credincioşi. Şi-au dorit mult un copil. Şi Dumnezeu le-a dăruit unul, a fost singurul. Unul milos, foarte înţelept şi extrem de curajos. A deprins cele spirituale de la unchiul său, Nicolae, episcopul Patarelor. Rămas orfan devreme, Sfântul Nicolae şi-a împărţit averea moştenită fără să păstreze nimic.
S-a gândit apoi să-şi petreacă viaţa în tăcere şi singurătate, însă vestea lui Dumnezeu a fost alta: "În mijlocul poporului să-ţi săvârşeşti nevoinţa ta, dacă voieşti să fii încununat de Mine". Înălţat Arhiepiscop al Mirelor Lichiei, Sfântul s-a dovedit un bun păstor al turmei sale. Este părintele bun şi înţelept care dăruieşte lumină şi har credincioşilor, este ocrotitor al copiilor şi apărător al credinţei creștine catolice(universale).
În vremea prigoanelor lui Diocleţian împotriva creştinilor, Sfântul a fost aruncat în temniţă, însă şi de acolo îi vorbea poporului despre Legea lui Dumnezeu. A fost eliberat după urcarea pe tron a Sfântului Constantin. Potrivit tradiţiei, Nicolae a fost unul dintre Sfinţii Părinţi participanţi la Sinodul de la Niceea.
Sfântul Nicolae a apărat dreptatea printre oameni şi a mântuit de la condamnare trei bărbaţi. A fost considerat sfânt de popor chiar din timpul vieţii. Oamenii îl chemau având credinţa că necazurile lor vor fi mântuite. Două dintre minunile sale au marcat profund conştiiţa creştinilor şi stau la baza convingerii că Moş Nicolae aduce daruri în noaptea de 5 spre 6 decembrie.
Se spune că o familie săracă avea trei fete. Şi, atunci când acestea au crescut, părinţii s-au gândit că o viaţă "uşoară" ar fi soluţia la sărăcia în care trăiau. Sfântul Nicolae a avut însă un alt plan cu ele şi le-a salvat sufletele, pe rând, punându-le la fereastră câte o pungă cu bani.
Se mai povesteşte că Sfântul ar fi salvat de la naufragiu, prin rugăciune, niște marinari, iar de atunci aceştia îl cinstesc şi îl consideră ocrotitorul lor. Popularitatea sa a crescut atât de mult încât în Rusia aproape toate bisericile au colţ de rugăciune închinat Sfântului Nicolae. După o viaţă aspră, dar plină de credinţă a trecut la viaţă veşnică pe 6 decembrie 343, iar din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică din Bari, în sudul Italiei.
Moș Crăciun nu mai are în prezent decât prea puțin de-a face cu spiritualitatea creștină. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile. Multe ţări şi-au păstrat propriile obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Nicolae. Copiii tuturor ţărilor creştine au fost învăţaţi că în noaptea de 5 spre 6 decembrie Sfântul Nicolae vine cu daruri. Când pe teritoriul Statelor Unite ale Americii au început să se așeze imigranții din țările germanice și nordice, imaginea Sfântului Nicolae, Sinterklaas cum îl numeau olandezii, s-a schimbat încet, transformându-l în Santa Claus. Când ninge pe data de 6 decembrie se spune că Moşul îşi scutură barba şi iarna poate să înceapă. Aceasta este ziua în care binele învinge, prin credinţă, răul, iar în popor este numită Sânicoara. Oamenii se gândesc deja la Ignat şi la Sărbătoarea Crăciunului.