Schimbarea la faţă a Mântuitorului ne învaţă că fericirea deplină se află dincolo de fruntariile acestei lumi, căci cei trei apostoli, participanţi la evenimentul pe care-l sarbatorim, deşi îl avuseseră în mijlocul lor pe Isus, totuşi, numai după ce au fost inundaţi pentru câteva minute de razele luminii cereşti în care le apăru înveşmântat Isus pe Tabor, au putut exclama: "Doamne, bine ne este să fim aici. De vrei, să facem trei colibe: una Ţie şi una lui Moise şi una lui Ilie" (Matei XVII,4). Şi acea şuviţă de lumină cerească ce a făcut ca faţa lui Isus să strălucească asemenea soarelui, iar mantia să devină albă ca zăpada, i-a pătruns atât de adânc pe cei trei apostoli încât, neputând-o suporta, au căzut cu faţa la pământ, năuciţi şi ca transportaţi în altă lume, într-o stare de beatitudine, din care răsună glasul celui Preaînalt: "Acesta este Fiul meu cel iubit, întru care am binevoit; pe acesta să-L ascultaţi" (Idem XVII,5).
Această minunată şi cerească privelişte ne predispune şi pe noi să dorim acea fericire pe care au pregustat-o apostolii şi să căutăm să ştim în ce constă fericirea veşnică.
Iată de ce, credinţa şi nădejdea tare în fericirea care ne este promisă şi nouă trebuie să ne fie imbold şi sprijin în lupta şi truda de fiecare zi, bine ştiind că "necazul nostru, repede trecător şi uşor, lucrează în noi peste măsură de mare şi veşnică mărire" (II Cor IV,17). Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu