sâmbătă, 5 septembrie 2009

Papa dă o sarcină tinerilor: evanghelizaţi internetul


Într-un mesaj în care noile tehnologii sunt privite pozitiv, apreciindu-se 'potenţialul extraordinar' pe care îl au, dar doar în măsura în care 'sunt utilizate pentru promovarea înţelegerii şi solidarităţii umane', Papa Benedict al XVI-lea are o sarcină pentru tineri: să evanghelizeze internetul; să nu lase credinţa deoparte atunci când intră în 'continentul digital', ci să fie crestini şi pe internet după cum sunt şi în realitatea cotidiană.
'Doresc să închei acest mesaj adresându-mă în particular tinerilor credincioşi crestini, spune Sfântul Părinte. 'Îi încurajez să ducă în lumea digitală mărturia despre credinţa lor. Dragi fraţi şi surori, vă cer să introduceţi în cultura acestui nou mediu de comunicare şi informare valorile pe care se bazează vieţile voastre. La începutul vieţii Bisericii, Apostolii şi discipolii lor au dus Vestea cea Bună a lui Isus lumii greco-romane. Aşa după cum, în acea vreme, o evanghelizare rodnică presupunea o atenţie deosebită pentru înţelegerea culturii şi obiceiurilor acelor popoare păgâne, pentru a le atingă inimile şi minţile, la fel şi astăzi, proclamarea lui Cristos în lumea noilor tehnologii cere cunoaşterea lor profundă pentru o utilizare în consecinţă adecvată. Vouă, tinerilor, care aproape în mod spontan vă găsiţi în sintonie cu noile mijloace de comunicare, vă revine în particular responsabilitatea evanghelizării acestui `continent digital`.'
'Asiguraţi-vă că le vestiţi contemporanilor voştri cu entuziasm Evanghelia. Le cunoaşteţi temerile şi speranţele, aspiraţiile şi dezamăgirile: cel mai mare dar pe care îl puteţi face lor este să le împărtăşiţi Vestea cea Bună a Dumnezeului care a devenit om, a suferit, a murit şi a înviat pentru a-i mântui omenirea. Inimile oamenilor tânjesc după o lume în care să domnească iubirea, în care darurile să fie împărtăşite, în care să se construiască unitatea, în care libertatea să îşi găsească sensul în adevăr, şi în care identitatea fiecăruia să se realizeze în comuniune respectuoasă. Credinţa noastră poate să răspundă acestor aşteptări: fie ca voi să deveniţi vestitorii ei! Papa vă însoţeşte cu rugăciunile şi cu binecuvântarea sa.'
Amin

Niciun comentariu: