miercuri, 17 noiembrie 2010

Rugăciune pentru beatificarea servilor lui Dumnezeu Valeriu Traian FRENŢIU, Iuliu HOSSU, Alexandru RUSU, Ioan BĂLAN, Ioan SUCIU si Vasile AFTENIE


Doamne Isuse Cristoase, Marele şi Veşnicul Preot al sufletelor noastre, Tu i-ai trimis pe apostolii şi discipolii Tăi în lumea întreagă, pentru a duce tuturor oamenilor vestea cea bună a iubirii Tale. În pragul sacrificiului Tău suprem pentru mântuirea lumii, la cina de pe urmă, Te-ai rugat Tatălui ceresc ca Biserica Ta să fie una.Priveşte cu bunăvoinţă la poporul român, din sânul căruia i-ai ales pe Servii Tăi Valeriu Traian FRENŢIU, Iuliu HOSSU, Alexandru RUSU, Ioan BĂLAN, Ioan SUCIU, Vasile AFTENIE şi Tit Liviu CHINEZU – Episcopi morţi în faimă de martiri sub regimul comunist. Ei au dat mărturie despre Tine cu zel apostolic pe acest pământ şi şi-au pecetluit credinţa neclintită în Tine, în Biserica Catolică şi în urmaşul sfântului Petru, sfântul Părinte Papa, cu preţul martiriului lor.Fă ca exemplul lor de credinţă şi de iubire să strălucească tot mai mult printre noi. Te rugăm aşadar, să arăţi şi pe pământ vrednicia acestor slujitori ai Tăi, ridicându-i la cinstea altarelor, iar nouă, prin mijlocirea lor, să ne dai harurile de care avem nevoie pentru ca toţi să fim o singură turmă cu un singur păstor.
Că Ţie se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Tatăl şi cu Spiritul Sfânt. Amin.

Tatăl nostru…

Născătoare de Dumnezeu

Mărire Tatălui…

Niciun comentariu: