joi, 14 aprilie 2011

Comunicatul Arhiepiscopului Major: PS Ioan Șișeștean a trecut la Domnul


Cu durere în suflet, dar cu încrederea învierii dată de Cel Căruia i-a slujit ca Episcop, anunțăm că Preasfinția Sa Ioan Șișeștean, Episcop Eparhial de Maramureș, la împlinirea pelerinajului său pământesc, întărit de primirea Sfintelor Taine, a trecut la Domnul în seara zilei de marți, 12 aprilie curent.

Defunctul Episcop s-a născut la 11 iunie 1936 în comuna Șișești, ca mezin al unei familii cu opt copii. După terminarea școlii primare din satul natal, urmează cursurile Liceului teoretic “Gheorghe Șincai” din Baia Mare, iar după terminarea studiilor de teologie în clandestinitate este hirotonit în secret la 16 martie 1972 de către Episcopul Dr. Ioan Dragomir. La 20 iulie 1994 este numit Episcop fiind mai apoi hirotonit şi înscăunat ca Episcop Eparhial al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș la 11 septembrie 1994, în Baia Mare.Trupul neînsufleţit al Preasfinției Sale va fi depus azi, 13 aprilie, începând cu ora 18.00, în biserica ”Sfânta Maria” din Baia Mare, b-dul Unirii nr. 11 A.Oficiile funerare vor avea loc sâmbătă, 16 aprilie 2011, în aceeași biserică, prin celebrarea Sfintei Liturghii la ora 10.30, urmată de slujba înmormântării.

Încredințăm sufletul Episcopului nostru Veșnicului Arhiereu Cristos, de la care implorăm în rugăciune lumina vieții veșnice.

Requiescant in pace!

† LUCIAN

Arhiepiscop Major

Niciun comentariu: