duminică, 24 aprilie 2011

Invierea Domnului

Prea iubiți frați și surori întru Domnul,

Cristos a înviat!

Vă cer iertare de la toți și Dumnezeu să ne ierte pe toți pentru Prea Sfânta Sa Înviere cea de a treia zi!Căci Cristos, Dumnezeul nostru, a călcat/a biruit cu moartea Sa moartea tuturora, moartea ca una dintre consecințele devastatoare ale păcatului și ne-a dăruit tuturor viață dumnezeiască.
Dar nu la modul inconștient ci cu totul conștient.Pentru că, prin Botez și prin toate Tainele și slujbele Bisericii, El a sădit și sădește în noi viața Sa cea veșnică, harul Său preadumnezeiesc, care ne umple pe noi de bucurie, de pace, de fericire dumnezeiască.Acesta e motivul pentru care ne-am curățit simțirile și adâncul ființei noastre cu post, rugăciune, priveghere, nevoință, citiri teologice și spirituale, spovedire a păcatelor și împărtășire cu Viața lumii, cu Cristos euharistic în acest Post Mare: pentru ca să ne umplem din destul de lumina Învierii Sale.
Dumnezeu e cu noi și nimeni împotriva noastră!La mulți ani și multă împlinire dumnezeiască în această bucurie a Învierii!
Și sărbătoarea Învierii Domnului ține până la Înălțarea Domnului și nu doar în ziua de Paști și două zile după.

Bucuria Învierii Lui să ne inunde pe toți și să ne facă să ne îmbrățișăm unii pe alții, dacă nu cu brațele, cel puțin cu mâinile minții și ale inimii noastre, în rugăciunea către Prea Sfânta Treime, către Tatăl, către Fiul și către Sfântul Spirit, Dumnezeul nostru, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Niciun comentariu: