duminică, 16 septembrie 2012

Mâine Începe Şcoala

Luna septembrie marcheazǎ, an de an, printr-o frumoasǎ tradiţie a învǎţǎmântului românesc,  începerea unui nou an şcolar. Este un moment încărcat de emoţii profunde, atât pentru  elevii, cât şi pentru  cadrele didactice, dar în mod deosebit pentru părinţii celor care merg la şcoală.
Duminica de astăzi, cea de dupa Înalţarea Sfintei Cruci a fost una deosebită , deoarece o parte din răspunsurile la Sfânta liturghie au fost date de tinerii comunitaţii noastre . Ei s-au prezentat de diminiaţă ,asezându-se ordonat la uşa confesionalului,pregătind fiecare sufletul pentru noul an şcolar care v-a începe mâine.După terminarea celebrarii Sfintei Liturghii, pr.Lucian  împreună cu toţi copii prezenţi s-au rugat Bunului Dumnezeu pentru spor la învăţătură si sănătate.


"Doamne Isuse Cristoase, îţi purtăm numele, ne numim creştin. La începutul acestui nou an şcolar, ne îndreptăm spre tine cu totii şi te rugăm: rămâi cu noi în acest an, mai ales în acele momente când ne va fi greu! Dăruieşte-le tuturor elevilor o inimă bună faţă de toţi cei cu care vor învăţa ori vor colabora în acest an, ochi treji şi urechi deschise, mâini gata să ofere ajutor şi acea iubire pe care ne-a învăţat-o Cristos  Domnul nostru". Amin

Niciun comentariu: