joi, 20 decembrie 2012

20.decembrie 1989,Timişoara ,primul oraş LIBER




Aveam 14 ani şi îmi aduc bine aminte,ascultând împreuna cu tatăl meu radio Europa-Liberă , de momentul 20 decembrie 1989, când Timişoara a fost declarat oraş liber. După luptele cu forţele de represiune începând din data de 16 decembrie, care s-au soldat cu 72 de morţi şi aproape 300 de răniţi, pe 20 decembrie, timişorenii proclamau victoria împotriva regimului ateo-comunist. Sute de mii de oameni au ieşit în Piaţa Operei, făcând inutilă intervenţia armatei, miliţiei sau a securităţii. Timişoara a rămas singură în aşteptarea celorlalte oraşe din ţară. În balconul Operei Române s-a format primul nucleu al Frontului Democratic Român. În urmă cu 23 de ani, pe străzile din Timişoara au căzut primele victime ale revoluţiei. Ceauşescu a dat ordin armatei să tragă în demonstranţi. Se scandează: “Armata e cu noi!”, “Noi suntem poporul!”, “Pe cine apăraţi?”, “Jos Ceauşescu!”, “Jos dictatura!”, “Vrem libertate!”, “Vrem mâncare la copii!”, “Vrem arestaţii!”, “Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”, “Vrem alegeri libere!”, “Libertate!”, “Fără violenţă!”, “Români, veniţi cu noi!”. În data de 22 decembrie 1989, studioul 5 al Televiziunii emite mira cu Rapsodia lui George Enescu pe fundal. Ulterior, crezând că emit în continuare, au difuzat genericul TVR şi „Deşteaptă-te, române!”, emisia continuând de fapt din Studioul 4 la ora 12:51, când Ion Caramitru şi Mircea Dinescu au anunţat victoria revoluţiei anticeauşiste.



Niciun comentariu: