sâmbătă, 4 mai 2013

Sărbătoarea Învierii Domnului Cristos



Sărbătoarea Învierii lui Cristos este numită și Paște sau Paști. Interpretarea spirituală a cuvântului Paște este acela de trecere. Sărbătoarea creștina a Paștilor are o legătură semnificativă cu Paștele Vechiului Testament, dar, în același timp, ea este și o sărbătoare cu totul noua, având dovada Învierii Domnului nostru lsus Cristos. În Paștele sărbătorit de lsus cu ucenicii Săi, numit Cina cea de taină, se săvârșește o taină nouă, un Paște nou, un Testament nou, când Domnul lsus binecuvântează pâinea, o frânge și o dă ucenicilor, zicând: "Luați, mâncați, acesta este trupul Meu!". Și luând paharul și mulțumind, le dă zicând: "Beți dintru acesta toți, că acesta este sângele meu, al Legii celei noi, care pentru voi și pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor" Jertfa mielului Vechi-Testamentar a preinchipuit jertfa Crucii lui lsus în chip tainic, împărtășită de el ucenicilor săi.
 Dorința Mântuitorului de a sărbători ultimul Paște cu ucenicii Săi, unul cu totul neobișnuit pentru Sfinții. Apostoli, reiese din cuvintele Mântuitorului: "Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paști, mai înainte de patimă Mea. Căci zic vouă că de acum nu-L vom mai mânca, până când nu va fi desăvârșit în împărăția lui Dumnezeu". în mod miraculos observăm că acest Paște al Crucii, care anticipează suferința și moartea Mântuitorului lsus, se va desăvârși în înviere, ca trecere în viață veșnică .Învierea Domnului nostru lsus Cristos este pentru Biserica dreptmatiroare crestină greco-catolică, pastratoarea Testamentului Cristoitic și a canoanelor apostolice, o scara pe care crestinii pot urca spre lumea vieții vesnice.
CRISTOS A ÎNVIAT

Niciun comentariu: