marți, 6 august 2013

Astăzi sărbătorim Schimbarea la Faţă.



Credincioşii greco-catolici sărbătoresc astăzi,6 august, Schimbarea la Faţă a lui Isus Cristos, socotită zi de hotar pentru vară. Această zi are o semnificaţie aparte, credinţe şi obiceiuri. Schimbarea la Faţă a lui Isus Cristos are ca semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe Muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său. Pe Muntele Tabor, pe când Isus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, au tresărit deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Imediat, însă, au avut parte de un alt lucru neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stăteau de vorba cu Isus despre patima şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie. Semnificaţia tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta .În popor, această sărbătoare este sărbătorită pe data de 6 august şi este privită şi ca începutul toamnei. Schimbarea la Faţă mai este numită şi Metamorphosis (transfigurarea). Sfântul Francisc de Assisi o numeşte sugestiv Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Cristos

Niciun comentariu: