miercuri, 27 noiembrie 2013

„Blajul salută Marea Unire”

Duminică, 24 noiembrie 2013, începând cu orele 17, în Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Blaj, într-o atmosferă de aleasă sărbătoare, în prezența autorităților bisericești, a administrației locale și a administrației județene, s-a dat startul manifestărilor culturale prilejuite de Ziua Națională a României, sub egida „Blajul salută Marea Unire”. Evenimentul anticipează aniversarea momentelor istorice desfășurate acum 95 de ani, tot într-o zi de duminică, pe data de 1 decembrie 1918, la Alba Iulia când s-a semnat actul Marii Uniri.În deschiderea programului s-a cântat imnul „Cu noi este Dumnezeu” urmat de imnul național „Deșteaptă-te române” după care s-a celebrat slujba Te Deum-ului de către preasfințitul Părinte Claudiu, Episcopul Curiei, înconjurat de un sobor de preoți.Îndată după săvârșirea slujbei religioase, programul din Catedrală a continuat cu momentele artistice care au încântat numerosul public blăjean. Au susținut recitaluri de muzică patriotică, vechi cântece românești și colinde, Mioara Manea Arvunescu, soprană la Teatrul de Operetă „Ion Dacian” din București, tenorul Florin Budnaru, tot de la Teatrul de Operetă „Ion Dacian” din București, și îndrăgita cântăreață de muzică populară Mariana Anghel, în timp ce actorii Jeanine Stavarache, de la Teatrul „Odeon” din București, și Ștefan Velniciuc, au prezentat pagini antologice din lirica românească.

Întregul program artistic a fost coordonat și prezentat de domnul Ion Moldovan, directorul editurii „Buna Vestire” din Blaj.În finalul programului, Preasfințitul Claudiu a transmis salutul și binecuvântarea arhierească a Preafericitului Părinte Arhiepiscop Cardinal Lucian, care în aceste zile se află la Roma, cu ocazia încheierii Anului Credinței. Împărtășindu-ne această bucurie, Preasfințitul a subliniat legătura noastră cu Biserica Romei spunând că Biserica Română Unită, înainte cu mai bine de 200 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918, a semănat în sufletele românilor sămânţa Unirii. Chiar dacă a existat și un nefast 1 decembrie 1948, prin care Biserica Română Unită era scoasă în afara legii, ea a traversat pustiul comunismului în tăcere, suferință și speranță; în speranța că într-o zi ea va reveni la libertate și-și va continua cursul istoric, rolul și vocația în sânul propriului popor care poartă întotdeauna dorul de Unire și Unitate, de care este însetat!La frumusețea și bucuria acestei zile a contribuit și surpriza pregătită de către Primăria Blaj, prin punerea în funcțiune a iluminatului public festiv din întreaga Piață 1848, relatează site-ul e-communio.ro

Niciun comentariu: