Alegerea lui Baraba, după 2000 de ani

Umblă o glumă pe Facebook: „Pilat a întrebat: ‘Pe cine eliberez?’ Iar poporul a strigat: ‘Pe Baraba, hoțul!’ Au trecut 2000 de ani și poporul continuă să aleagă hoți.” Lăsând gluma la o parte, tragedia realității este nu atât că România este condusă de un guvern corupt, ci că este o țară coruptă.

Alegerile din România ar putea fi un studiu de caz pentru creștini. Înregistrările care au apărut pe internet, în care preoți ortodocți în funcții înalte le spun oamenilor să voteze cu acel candidat care este ortodox (V. Ponta), iar preoților le cer ca duminică, pe 16 noiembrie, după slujbă să se pună în fruntea enoriașilor, pe care să îi conducă de mână până în cabina de vot, toate aceste incidente mă duc cu gândul la condamnarea lui Isus.
La acel eveniment au participat „preoții cei mai de seamă, fruntașii și norodul”, strânși de Pilat, care nu Îl găsise vinovat pe Iisus de „niciunul din lucrurile de care-L pârâți”. În capitolul 23 din Evanghelia după Luca scrie: „Iată că Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte. Eu deci, după ce voi pune să-L bată, îi voi da drumul”. Pilat avea de gând să se folosească de Praznicul Paștelui, pentru că avea obiceiul ca în această zi să elibereze un deținut.
Pilat știa ce doreau preoții cei mai de seamă, dar se baza că pus între a alege între Isus și Baraba, un bărbat ce fusese condamnat pentru omor, poporul îl va alege pe Isus fără probleme. Nu degeaba Baraba fusese ales de Pilat ca și contra-candidat pentru Iisus. Și cu toate astea, „Ei au strigat cu toții într-un glas: ‘La moarte cu Omul acesta și sloboade-ne pe Baraba!”. De trei ori a încercat Pilat să raționeze cu oamenii din mulțime, „Dar ei strigau în gura mare și cereau de zor să fie răstignit. Și strigătele lor și ale preoților celor mai de seamă au biruit”.
Aș vrea să ne oprim cu paralela dintre cele două situații la a observa cum 2000 de ani mai târziu se pun în practică aceleași strategii de manipulare a enoriașilor, și să nu mergem mai departe la a trage o paralelă între cei doi candidați și cele două personaje istorice! Iar mai important de notat este că se pun în practică aceleași strategii, cel mai probabil cu același rezultat. Dacă acesta va fi cazul, nu am putea decât să observăm că în ciuda istoriei și a tuturor consecințelor negative experimentate în propria viață, la nivel de mentalitate a societății nu am evoluat deloc. Dreptul nostru de a alege liber valorează tot 2 lei și suntem la fel de influențabili de către figurile autoritare (în special, cele sfinte) ale comunității în care trăim, cum au fost evreii acum 2000 de ani.
Suntem săraci, slabi și corupți și nu știm care năpastă a venit peste noi prima. Știm că o corupție generalizată are „darul” de a sărăci o societate, dar suntem noi săraci pentru că suntem corupți, sau mai întâi am fost săraci și slabi și ne-am corupt pentru o sticlă cu ulei? Dar și mai important, cine este de vină, vânzătorul de corupție sau cumpărătorul? Acestea nu sunt întrebări retorice, ci sunt esențiale pentru un popor care spune că își dorește reformă. Aici intervine veșnica problemă: de unde începe reforma, de la cap sau de la coadă?
Am văzut în istorie ce înseamnă pentru o țară un președinte reformator și conform opiniei publice, și noi, românii, ne dorim unul. Însă, în democrație treaba merge cum că reformatorul trebuie mai întâi pus în funcție de către popor, trebuie sprijinit în acțiuni de o majoritate a sistemului și trebuie sancționat în spațiul public când greșește, ceea ce care pare să funcționeze, dacă ne luăm după ultimele zile.
Ce vor face românii? Nu este destul să fim acei necorupți, neimplicați, care urmăresc jocurile de pe margine, iar la sfârșit îl plâng pe candidatul care pare să fi fost mai bun, dar care nu a reușit să îi convingă. Iisus le-a spus femeilor care „se tânguiau după El”: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, ci plângeți-vă pe voi înșivă și pe copiii voștri” (Luca 23:28). Înțeleg așteptarea ca un candidat să ne convingă și să își distrugă oponentul în turnirul care se cheamă dezbatere sau confruntare politică, însă ce facem dacă nu ne convinge? Nu vom face nimic?
Aș crede că știm mai bine de atât, pentru că neștiința ne doare la buzunar. Pasiunile obsedante care se nasc pentru candidați în timpul campaniilor electorale nu au justificare dacă ne gândim la ce fac în cei 5 ani care urmează alegerilor. Însă cu toții ar trebui să obsedăm pasional asupra viitorului nostru și al copiilor noștri, pentru asta are sens să investim energie și să ne implicăm cu libertatea pe care încă o avem. Nu trebuie și nu are sens să fim soldați pentru vreunul dintre candidați, dar trebui să fim soldații reformei pe care vrem să o vedem. Dacă „împărăția noastră nu este din această lume”, nu înseamnă în niciun caz că trebuie să fim nepăsători față de lumea aceasta și să nu facem binele pe care îl putem face, chiar dintr-o poziție lipsită de semnificație în societate. Binele e acolo unde îl creăm.

Papa Francisc: „Comunismul a furat steagul creștinismului”

De câte ori are ocazia, papa Francisc reclamă empatie faţă de cei săraci, referindu-se la pasajele din Biblie în care se vorbeşte despre nevoia de a fi de ajutor săracilor, bolnavilor şi celor în nevoi. „Evanghelia nu poate fi înțeleasă fără înțelegerea adevăratei sărăcii”, declara pontiful în cadrul unui interviu pentru Il Messaggero, preluat de către christiantoday.com.
Papa a negat și părerile care îl consideră marxist, negând aderența față de ideologie: „Ideologia marxistă e greșită. Dar am cunoscut de-a lungul timpului mai mulți marxiști care sunt oameni buni.” Atunci când vorbesc despre grija pentru săraci ca o trăsătură specifică a ideologiei lor, comuniștii îmbrățișează, de fapt, principiile creștine, vechi de 20 de secole, a menționat Francisc.
La începutul anului, la Davos, Francisc le-a adresat un mesaj liderilor economici, prin care le cerea să stabilească un cod etic strict şi să creeze politici care să aibă în vedere binele celor defavorizați. Iar bancherilor le-a adresat un mesaj prin care îi îndemna să renunțe la metodele mârșave de înmulțire a averii. Pentru el, este inacceptabil faptul că piaţa financiară distruge destinul atâtor oameni în loc să fie în slujba lor în timp ce alţii se îmbogăţesc prin speculă. Problema nu este de fapt bogăția, a ținut să precizeze, ci modul în care aceasta a devenit un idol.
În acelaşi context al prăpastiei care se creează între cei bogați și cei săraci, papa Francisc a criticat specula în ceea ce privește prețul produselor de bază, cum ar fi porumbul sau orezul. Aceasta s-ar traduce într-o creștere a prețurilor alimentelor, care, la rândul ei, ar provoca foamete în anumite părți ale lumii.
În prima sa lucrare publicată, The Joy of the Gospel, a numit structura modernă a bunăstării „noua tiranie” și le-a cerut oamenilor bogați să împartă ceea ce au și cu cei nevoiași. Potrivit declarațiilor sale, a nu împărți averea ta cu cei săraci e același lucru cu a fura.
Papa Francisc a repetat de nenumărate ori faptul că își dorește „o biserică săracă pentru oamenii săraci”. Pentru el, este inacceptabil faptul că zi de zi mor sute de oameni din cauza foametei, când ar putea fi hrăniți cu ceea ce alții risipesc. Mai mult decât atât, el a insistat asupra necesității de a avea un simțământ al responsabilitaţii mai profund și le-a cerut tuturor să facă în așa fel încât bunăstarea materială să fie în slujba umanității și nu cea care o conduce.
sursa Il Messaggero

RUGACIUNE CATRE FECIOARA MARIA, REGINA PURGATORULUI

O, Preasfanta Fecioara Maria, Regina Purgatoriului, care in dragostea Ta de Mama, cuprinzi intr-o singura imbratisare toate Sufletele rascumparate cu Sangele Fiului Tau Isus, cu inima indurerata din pricina aducerii aminte a acelor ce ne-au parasit, dar si cu netarmurita incredere in mijlocirea Ta, ne prezentam inaintea tronului Tau regesc.

       Moartea, care a rupt lanturile pamantesti, nu a putut distruge dragostea ce ne leaga  de cei ce au trait si ei, in aceeasi credinta ca si noi. O, Marie, nenumarate sunt sufletele in locul de ispasire, ce asteapta cu nespusa nerabdare, ajutorul rugaciunilor noastre si meritul faptelor noastre. Indemnati de dragoste catre Isus Cristos, rugatori indreptam privirea si inima catre Tine, Maica induratoare a tuturor credinciosilor, ca sa vii in ajutorul acestor suflete.

       Fa, o Marie,  ca rugaciunile noastre, prin mijlocirea Ta de Mama, sa aiba puterea de a misca Inima Preaiubitului Tau Fiu, spre ajutorarea acestor suflete. Sfintenia Ta cea neasemanata, sa inlocuiasca mizeria noastra. Dragostea Ta sa inlocuiasca afectul cel rece al nostru. Puterea Ta sa inlocuiasca slabiciunea noastra. Indeplineste, o, Regina Cerului, dorinta cea arzatoare a Sufletelor celor raposati, de a fi primite in fericirea cea vesnica.

       Te rugam o, Maria, in chip deosebit pentru sufletele rudelor noastre, ale Preotilor, ale acelora care au ravnit cinstirea Ta, ale acelora care au facut bine altor Suflete, ale acelora care au plans cu ele si pentru ele si, in sfarsit, ale acelor ce sunt uitate.

       Fa, o, Marie, ca intr-o zi, uniti cu totii in Cer, patrunsi de bucuria placutei Tale prezente si in tovarasia Sfintilor, sa-Ti multumim in toata vesnicia, pentru multele binefaceri ce ni le-ai dobandit, spre nepieritoarea noastra multumire si sa ne putem bucura de vederea Lui Dumnezeu.  Amin

Luna noiembrie, luna sufletelor din Purgator.

Într-o seară Padre Pio se odihnea într-o cameră, la parterul mănăstirii, cu vedere spre pădure.Era singur şi de puţin timp se aşezase pe pat, când, dintr-o dată îi apare un om îmbrăcat într-o capă neagră.Padre Pio, surprins, ridicându-se, l-a întrebat cine e şi ce vrea.Necunoscutul îi spuse că este un suflet din Purgator.”Sunt Pietro de Mauro.Am murit într-un incendiu, la 18 septembrie 1908, în această mănăstire, după exproprierea bunurilor mănăstireşti, la un ospiciu pentru bătrâni.Am murit în flăcări, în salteaua mea, fiind surprins în somn, chiar în această cameră.Vin din Purgator:Domnul a acceptat ca să vin să vă rog ca Liturghia de mâine să o faceţi pentru mine.Mulţumită acestei Liturghii voi putea intra în Paradis”.Padre Pio l-a asigurat că va face pentru el Sfânta Liturghie… şi îi spuse:”Am vrut să-l însoţesc până la poarta mănăstirii.Mi-am dat seama că vorbisem cu un mort numai atunci când ieşiţi în curtea mănăstirii, omul care îmi era alături, dispăru dintr-o dată”.Am reintrat în mănăstire puţin speriat.Părintelui Paolino de Casacalendo, Superiorul mănăstirii, căruia nu-i era străină agitaţia mea, i-am cerut permisiunea să celebrez Sfânta Liturghie în folosul acelui suflet, apoi, desigur, i-am explicat despre ce e vorba”.Câteva zile după aceea, Părintele Paolino, curios, a vrut să verifice.Ducându-se la registrul de stare civilă al orăşelului San Giovanni Rotondo, a cerut şi a obţinut permisiunea de a consulta registrul celor decedaţi în anul 1908.Povestirea lui Padre Pio se adeverii.În registrul celor decedaţi în luna septembrie, părintele Paolino a găsit numele, prenumele şi cauza morţii:”În ziua de 18 septembrie 1908, în incendiul de la azil a pierit Pietro de Mauro zis Nicola”.Acest episod este povestit de Padre Pio părintelui Anastasio. “Într-o seară, în timp ce eram în biserică şi mă rugam, am simţit foşnetul unei haine şi văd un tânăr frate în altar care schimba lumânările şi care aranja florile în altar”.Convins că în altar este fratele Leone şi apoi că era ora cinei, îi spun:”Frate Leone, du-te la cină, nu e momentul să pregăteşti altarul”.Dar o voce, care nu era aceea a fratelui Leone, îmi răspunse:”Nu sunt fratele Leone”, „dar atunci cine eşti”, întreb eu.”Sunt un confrate care făcea noviciatul.Mi s-a poruncit să menţin curat şi ordonat altarul pe durata anului de probă.Din păcate, de mai multe ori l-am nesecotit pe Iisus din Sfântul Sacrament, trecând prin faţa altarului fără a-L saluta pe Cel Preasfânt din tabernacol.Din cauza acestei lipse de respect, sunt încă în Purgatoriu.Domnul, în marea sa bunătate, m-a trimis la dvs. pentru ca să stabiliţi până când voi mai sta în flăcările Purgatoriului.Mă încredinţez…”-“Eu crezând că sunt generos cu acel suflet suferind, am spus : »vei sta până mâine la Liturghia tuturor călugărilor din mănăstire ».Acel suflet strigă : »Ce crud sunteţi!Apoi scoase un ţipăt şi dispăru ».Acel strigăt de durere îmi produse o părere de rău pe care am simţit-o şi o voi simţii toată viaţa.Eu care prin voinţa divină aş fi putut să trimit acel suflet în Paradis, l-am condamnat să mai rămână încă o noapte în flăcările Purgatoriului”.
 sursa :e-communio