sâmbătă, 31 decembrie 2016

La Mulți Ani !

Image result for 2017 jesus imagesVechiul an… scris cu amintiri, presarat cu lacrimi, marcat cu truda, parafat cu vise, semnat cu decizii, indosariat cu speranta, capsat cu obijnuinta… Un nou an… Pagini albe, fapte nescrise, noi oportunitati, noi prieteni, taram necunoscut, file neexplorate, colturi drepte, sanse, oferte… Priveste inainte, ofera zambet, scrie curat in prefata, i-al pe Isus ca indrumator si ajutorm iubire si pace… La sfarsit sa inchizi cartea fericit, cu un final victorios. Un an binecuvantat cu Isus!

marți, 13 decembrie 2016

Sfântul Nicolae

Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul IV, în provincia Lichia, orașul Patara (Turcia). Părinţii au fost oameni înstăriţi, dar şi foarte credincioşi. Şi-au dorit mult un copil. Şi Dumnezeu le-a dăruit unul, a fost singurul. Unul milos, foarte înţelept şi extrem de curajos. A deprins cele spirituale de la unchiul său, Nicolae, episcopul Patarelor. Rămas orfan devreme, Sfântul Nicolae şi-a împărţit averea moştenită fără să păstreze nimic.
S-a gândit apoi să-şi petreacă viaţa în tăcere şi singurătate, însă vestea lui Dumnezeu a fost alta: "În mijlocul poporului să-ţi săvârşeşti nevoinţa ta, dacă voieşti să fii încununat de Mine". Înălţat Arhiepiscop al Mirelor Lichiei, Sfântul s-a dovedit un bun păstor al turmei sale. Este părintele bun şi înţelept care dăruieşte lumină şi har credincioşilor, este ocrotitor al copiilor şi apărător al credinţei creștine catolice(universale).
În vremea prigoanelor lui Diocleţian împotriva creştinilor, Sfântul a fost aruncat în temniţă, însă şi de acolo îi vorbea poporului despre Legea lui Dumnezeu. A fost eliberat după urcarea pe tron a Sfântului Constantin. Potrivit tradiţiei, Nicolae a fost unul dintre Sfinţii Părinţi participanţi la Sinodul de la Niceea.
Sfântul Nicolae a apărat dreptatea printre oameni şi a mântuit de la condamnare trei bărbaţi. A fost considerat sfânt de popor chiar din timpul vieţii. Oamenii îl chemau având credinţa că necazurile lor vor fi mântuite. Două dintre minunile sale au marcat profund conştiiţa creştinilor şi stau la baza convingerii că Moş Nicolae aduce daruri în noaptea de 5 spre 6 decembrie.
Se spune că o familie săracă avea trei fete. Şi, atunci când acestea au crescut, părinţii s-au gândit că o viaţă "uşoară" ar fi soluţia la sărăcia în care trăiau. Sfântul Nicolae a avut însă un alt plan cu ele şi le-a salvat sufletele, pe rând, punându-le la fereastră câte o pungă cu bani.
Se mai povesteşte că Sfântul ar fi salvat de la naufragiu, prin rugăciune, niște marinari, iar de atunci aceştia îl cinstesc şi îl consideră ocrotitorul lor. Popularitatea sa a crescut atât de mult încât în Rusia aproape toate bisericile au colţ de rugăciune închinat Sfântului Nicolae. După o viaţă aspră, dar plină de credinţă a trecut la viaţă veşnică pe 6 decembrie 343, iar din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică din Bari, în sudul Italiei.
Moș Crăciun nu mai are în prezent decât prea puțin de-a face cu spiritualitatea creștină. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile. Multe ţări şi-au păstrat propriile obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Nicolae. Copiii tuturor ţărilor creştine au fost învăţaţi că în noaptea de 5 spre 6 decembrie Sfântul Nicolae vine cu daruri. Când pe teritoriul Statelor Unite ale Americii au început să se așeze imigranții din țările germanice și nordice, imaginea Sfântului Nicolae, Sinterklaas cum îl numeau olandezii, s-a schimbat încet, transformându-l în Santa Claus. Când ninge pe data de 6 decembrie se spune că Moşul îşi scutură barba şi iarna poate să înceapă. Aceasta este ziua în care binele învinge, prin credinţă, răul, iar în popor este numită Sânicoara. Oamenii se gândesc deja la Ignat şi la Sărbătoarea Crăciunului.

LĂUDAŢI ȘI CÂNTAŢI ŞI VĂ BUCURAŢI !!!!

Un motiv de nemărginita bucurie l-au avut credincioșii Greco-catolici din Parohia noastră  împreuna cu preotul paroh  Lucian Dudaș la împlinirea unui deceniu de la binecuvantare bisericii Sfânta Treime din localitatea noastră.Acest frumos eveniment a avut loc la data de 04 decembrie a.c.
Momentul a fost marcat printr-o seară de rugaciune și colid .Preotul paroh împreuna cu Parintele vicar Ioan Fărcaș , Părintele Protopop Dan.L.Fodor și cu Preoții Viorel Comșa,Daniel Câmpean și cu Iagăr Vasile  au adus rugăciuni de lauda si mulțumire lui Dumnezeu și Preacuratei Fecioare Maria pentru toate darurile primite în acest deceniu .Printe invitati s-a numarat Mgs.Bryan Sharp, Ss.Damian care au participat substanțial atât financiar cât și spiritual la construcția bisericii dar și oficialitățile locale în frunte cu Primarul localității noastre Victor Prodan.
Cantece de lauda și mărire au fost aduse de cantăreții de muzica popular Ovidiu Furnea ,Dorin Pintea și Alin Huza.
Această seară minunat s-a încheiat cu frumosul colind . ”Ce vedere minunata....” iar oaspeții  au fost invitați la o agapă frățească .
Nașterea Mântuitorului Isus Cristos  să aducă bucurie și pace în sufletele tuturor !!!

Oaspeți de seamă în Parohia noastră.

Începând din data de 29.XI a.c și până la sărbătoarea Sf.Nicolae ,Parohia Greco-catolică ”Sfânta Treime” din localitatea Ungheni a avut în mijlocul ei oaspeți de seamă în persoana Mgs Bryan Sharp și a Ss.Damian.Aceștia au venit în Romania pentru a fi alături de credincioșii greco-catolici din Ungheni la sărbătorirea unui deceniu de la binecuvântarea locașului de cult.Timpul petrecut alături de noi a fost unul special .Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru toate binecuvântările Sale.

1 Decembrie -Ziua noastră a tuturora.

1 Decembrie este Ziua Naţională a României, adoptată prin lege după inlăturarea regimului comunist. Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.
Ziua de 1 Decembrie 1918 incununează deci lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Naţională şi marchează momentul creării României Mari, situându-se in continuarea precedentelor acţiuni unioniste ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918).
Poporul român a stiut atunci sa valorifice admirabil conjunctura internaţională favorabilă creată în urma primului război mondial şi a destrămării imperiilor Ţarist şi Austro-Ungar.
Asa cum sublinia si istoricul Florin Constantiniu, “…Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit. [...]
Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi destrămarea monarhiei austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris formulei tradiţionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinţă o excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu vedea cum ar fi cu putinţă ca toate aceste provincii să intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat. [...]
Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da armătura teritorial-instituţionalã care este statul naţional.[...]
O necesitate istoricã - naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional - s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional.”